POST SCRIPTUM

 Cazarmă de frunze cu epoleți de tablă fulgere de lună unse ce comandant întreabă COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

 Dragă Kitty Franța Belgia Iugoslavia Italia Moravia Grecia alături de Germania Austria Polonia Slovacia și România își vor expedia surplusul de evrei către Auschwitz și Birkenau știi însă ce-i mai curios toți dar absolut toți evreii își vor lepăda numele și  prenumele în favoarea unor numere salvatoare trei doi unu stop condiția umană că nu vreau să mă întorc acasă  COSTEL ZĂGAN, NEPOTUL LUI KAFKA, EDITURA ECREATOR, BAIA MARE, 2024

 Iubito numai tu știi cum se dezbracă oglinda lacrimă după lacrimă moarte după moarte COSTEL ZĂGAN, POEME INFRACȚIONALE, EDITURA DRACOS, BOTOȘANI, 1995

 SCRISOARE DESPRE ATUNCI CÂND ÎMI ESTE DOR DE TINE ȘI DE MAMA MEA MARIA Iubito, în apropierea bisericii joase-n care-mi înnod rugăciunile șoptite pe ața subțire de-acum a vieții aerul mirose a smirnă și tămâie, soarele a blid și asfaltul crăpat a nisip scos din râul poluat  a alge miroase ca atunci când îți încurcai urmele pe malul  oceanului în care n-am ajuns niciodată atunci i-am spus soarelui unde ne va găsi dimineața după ce ne-am ascuns în brațele iubirii din vis am legat amintiri ca mama colțul batistei în care-și ținea banii așa a fost, Iubito și un dor imens mi s-a făcut de mama de ochii ei albaștri de părul cărunt căzut pe umerii obosiți  de atâta muncă și viață mi s-a făcut. (Mai știi după ce am văzut că nu m-ai știut prețui am plecat și tu ai învățat din senin ce e ăla regretul iubirii?? ) Așa a fost, Iubito și după ce am plecat singurul meu noroc  a venit din faptul că sufletul meu a știut mereu să se vindece singur atunci te-am rugat să fii atenteă...

 Insomnia (mea) trezește lumea. Costel Zăgan, Inventeme

 Versurile vieții mele versurile morții tale aruncă din ceruri stele moartea viața tot o cale Versurile morții tale se întind peste mormânt vin cu mâinile goale ca să le simt lăcrimând Se întind peste mormânt aruncă din ceruri stele doar tăcere sângerând versurile vieții mele Versurile morții tale  se scriu singure agale Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II