EFERVESCENȚĂ CULTURALĂ LA PUȘCĂRIA DIN BOTOȘANI (6)

* DEȚINUTUL ZĂGAN ÎȘI LANSEAZĂ VOLUMUL ”POEME INFRACȚIONALE”

* ÎN ACEEAȘI ZI SE LANSEAZĂ ȘI O CARTE PREFAȚATĂ DE COMANDANTUL PENITENCIARELOR DIN ROMÂNIA

La penitenciarul din Botoșani, sâmbătă 28 octombrie, cartea ”Hristos, lumina lumii”, de Ellen Gwhite. Prefața acestei cărți a fost scrisă de general de brigadă Ioan Chiș, comandantul penitenciarelor din România.

În acest context a fost lansată și cartea unui deținut al penitenciarului respectiv, Costel Zăgan, un poet destul de cunoscut în zonă prin creațiile publicate în anii anteriori în presa locală, dar acum își săvârșește o pdeapsă privativă de libertate pentru falsuri pe care le-a comis ca secretar de școală.

Cartea lui, ”Poeme infracționale” , a fost editată chiar în penitenciar într-un tiraj restrâns, cum s-ar spune, debutul editorial s-a produs în închisoare.

ADEVĂRUL (ziar național independent), luni, 30 octombrie 1995 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog